Senatorul Liviu Dumitru Voiculescu a anunțat că salariul minim brut va crește la 3.300 de lei de la 1 octombrie 2023.
„Începând cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,96 lei/oră.”, a precizat liberalul Liviu Dumitru Voiculescu.
În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 milioane de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 28% din numărul total de salariați activi, iar de majorarea propusă de guvern vor beneficia peste 1,8 milioane de salariaţi.
Sursă: Facebook PNL Olt
Articolul Senatorul Liviu Dumitru Voiculescu: Salariul minim brut va crește la 3.300 de lei de la 1 octombrie 2023 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro