AcasăPoliticaSenatorul PSD Titus Corlățean a sesizat Comisia de la Veneția cu privire...

Senatorul PSD Titus Corlățean a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la legea minorităților din Ucraina; a fost susținut de europarlamentari ungari

Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a sesizat Comisia de la Veneția în cazul legii minorităților din Ucraina, a cărei adoptare a stârnit indignare la București, conform Hotnews, scrie r3media.ro.

Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în unanimitate moțiunea prin care se solicită oficial Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) să se sesizeze și să adopte un aviz care să formuleze recomandări pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

Parlamentarii ungari care au semnat moțiunea sunt Nemeth Zsolt (Fidesz) și Zita Gurmai (Partidul Socialist).

La finalul anului trecut, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promulgat noua lege a minorităților naționale.

Legea a fost criticată de guvernele României și Ungariei.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a declarat că este „regretabil” modul în care a fost adoptată legea și a cerut Ucrainei consultări cu Comisia de la Veneția și reprezentanții minorității române din această țară.

Articolul Senatorul PSD Titus Corlățean a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la legea minorităților din Ucraina; a fost susținut de europarlamentari ungari apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks