Senatorul USR Ştefan Pălărie a anunţat, vineri, că a primit o amendă de 1.000 de lei, după ce a protestat pe 4 iulie, în faţa Palatului Cotroceni, care găzduia o ceremonie legată de promulgarea Legilor Educaţiei.
Senatorul USR a mers atunci, alături de alţi colegi parlamentari, la Palatul Cotroceni cu un banner şi pancarte pe care scria ‘Eşecul României Educate: 50.000 de copii nu s-au înscris la BAC’.
‘Uitaţi ce surpriză rătăcită am găsit prin cutia poştală, exact când Guvernul planifică încă o ţeapă pentru profesori, că doar na, e imposibil să mai apară o grevă. Amenda aceasta îmi aminteşte că au trecut 6 luni de când profesorii protestau pentru o minimă decenţă salarială şi erau amăgiţi cu creşteri pe care puterea ştia încă de atunci că nu va putea să le onoreze. Ăsta e modus operandi-ul celor din Guvern: minciuni ca să ţină treaba pe termen scurt, fără planuri temeinice pe termen lung. Dar e bine, uite că le-a mers jumătate de an. Rămâne de văzut ce se întâmplă mai departe (indiciu: nu mai scapă aşa uşor la următoarea grevă)’, a scris parlamentarul, pe Facebook.
‘Evident că nu mai pot contesta această amendă acum, dar voi contesta permanent acţiunile acestui Guvern iresponsabil care minte cum respiră’, a completat Ştefan Pălărie.