AcasăStiri generaleSenatul a aprobat solicitarea DNA în cazul fostului ministru Florian Bodog

Senatul a aprobat solicitarea DNA în cazul fostului ministru Florian Bodog

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Votul a fost secret, cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 98 senatori, iar 24 ‘împotrivă’. S-a înregistrat şi o abţinere.

Procurorii DNA au solicitat Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, dar procurorii au anunţat că au obţinut date privind comiterea de către fostul ministru a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks