AcasăPoliticaSenatul a votat ridicarea imunității lui Florin Cîțu

Senatul a votat ridicarea imunității lui Florin Cîțu

Senatul a votat miercuri ridicarea imunității lui Florin Cîțu, cu 90 de voturi pentru. 

 

Fostul premier Florin Cîţu a declarat miercuri, în plenul Senatului, că acţiunile sale ca prim-ministru au fost întotdeauna îndreptate către ieşirea „cât mai rapidă” din pandemia de COVID-19 şi din criza economică creată ca urmare a acestei situaţii sanitare, menţionând că a pus pe primul loc sănătatea românilor, în acest context „imprevizibil” şi „complicat”.

Plenului Senatului dezbate solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

„Ne aducem cu toţii aminte că ceea ce a început ca o simplă răceală a ajuns să fie, de fapt, un virus mortal devastator, imprevizibil, rezistând la cam toate tratamentele pe care le aveam atunci, un virus care a închis planeta. România a făcut faţă unei situaţii extrem de dificile fără spitale specializate, un sistem de sănătate suprasolicitat şi luat prin surprindere. Ca premier, acţiunile mele au fost întotdeauna îndreptate către ieşirea cât mai rapidă din pandemie şi din criza economică, creată ca urmare a acestei situaţii pandemice. (…) În tot acest context imprevizibil, dificil, complicat, am pus pe primul loc, în perioada când am fost premier, dar şi ministru al Finanţelor, sănătatea românilor, libertăţile individuale şi economice. Eram conştient, în fiecare clipă, că orice decizie luată avea implicaţii, mai mult ca niciodată, pentru viaţa oamenilor. Câte spitale, câte paturi ATI, câte cadre medicale, câte resurse ale statului erau suficiente pentru a ne asigura că fiecare român are tot ce-i trebuie”, a transmis Cîţu.

El a adăugat că, în ciuda acestor dificultăţi, România a înregistrat o creştere economică sănătoasă.

„În ciuda acestor dificultăţi şi a tot felul de evenimente neprevăzute, am putut vedea o creştere economică sănătoasă şi o revenire a economiei în 2021, dar şi o eliminare a efectelor pandemiei din sectorul economic. E important să ne amintim astăzi că România a fost lovită de valul patru al pandemiei în perioada septembrie 2021 şi a mai urmat un val cinci, care a durat până în martie 2022. Cine putea să spună în 2021 că vom avea şi valul patru şi valul cinci, că vor fi efecte devastatoare pentru noi toţi?”, a susţinut senatorul PNL.

Comisia juridică a Senatului a acordat, miercuri, în unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu.

Sursa: AGERPRES

Articolul Senatul a votat ridicarea imunității lui Florin Cîțu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks