test
AcasăStiri generaleSesizarea USR privind numirea vicepreşedinţilor ANCOM, pe agenda CCR

Sesizarea USR privind numirea vicepreşedinţilor ANCOM, pe agenda CCR

Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea USR în legătură cu hotărârea Parlamentului prin care Vlad Bontea şi Pavel Popescu au fost numiţi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Pe 19 octombrie, USR anunţa printr-un comunicat de presă că a depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la numirea celor doi, susţinând că PSD şi PNL au instalat în conducerea ANCOM ‘doi oameni de partid, fără nicio pregătire profesională’ în domeniu, care îl vor seconda pe Valeriu Zgonea, ‘un alt politruc recompensat cu funcţie şi salariu de peste 9.000 de euro pe lună’.

‘Este pentru prima oară în istoria ANCOM când niciunul dintre cei trei din conducere nu are nicio expertiză în domeniu. I-am audiat pe toţi trei în comisie: un absolvent de căi ferate la seral, un coordonator de agenţi de pază, absolvent la Bioterra, şi unul care nu şi-a terminat facultatea la vremea ei. Aceştia compun incompetenta treime pe care majoritatea PSD-PNL din Parlament a pus-o şefă la ANCOM peste o armată de ingineri electronişti şi automatişti, oameni cu ani grei de şcoală în spate’, a declarat deputatul USR Radu Miruţă, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Potrivit USR, ANCOM este printre puţinele instituţii ale statului cu ‘un rol extrem de tehnic’.

Conform OUG 22/2009, preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM trebuie să aibă o experienţă de cel puţin cinci ani în domeniul comunicaţiilor sau în domeniul juridic ori economic în general, amintea USR.

‘Ignorarea condiţiilor legale pentru numirea în conducerea ANCOM reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale care stabilesc că ‘în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, se arăta comunicatul USR.

Numirea celor doi vicepreşedinţi la ANCOM, mai susţinea USR, s-a făcut cu încălcarea prevederilor Directivei europene 2018/1972 de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice, potrivit căreia conducerea unei autorităţi naţionale de reglementare trebuie să fie numită ‘din rândul unor persoane cu autoritate şi experienţă profesională recunoscute, pe bază de merit, competenţe, cunoştinţe şi experienţă şi în urma unei proceduri de selecţie deschise şi transparente’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks