Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România, cu cea mai mare rată de infectare, de 9 la mia de locuitori, în condiţiile în care în municipiul Sibiu acest indice a crescut la 13,63 la mia de locuitori marţi, în a doua zi de carantină, informează Prefectura. Cea mai mare rată de infectare este în satul Nucet, de 37,04 la mia de locuitori, cu două cazuri confirmate în ultimele două săptămâni, la o populaţie de 54 de locuitori. În 56 sate din judeţ şi în staţiunea Păltiniş nu există niciun cetăţean confirmat ca infectat, potrivit Prefecturii. ‘La ora 8,00 erau spitalizate un număr de 516 de persoane, dintre care pe ATI 24 adulţi şi 2 minori’, a anunţat marţi, Prefectura. Potrivit sursei citate, toate spitalele de adulţi se confruntă cu o criză de locuri pentru pacienţii COVID-19, fiind ocupate toate locurile la ATI. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)