Acasă93Sibiu: Adăpostul de noapte aproape şi-a dublat numărul de locuri

Sibiu: Adăpostul de noapte aproape şi-a dublat numărul de locuri

Adăpostul de noapte din municipiul Sibiu şi-a dublat suprafaţa şi capacitatea de cazare, ajungând la 40 de locuri, mulţumită unei investiţii de 1,7 milioane de lei din bugetul local, a anunţat Primăria printr-un comunicat de presă.

‘Obiectivul este esenţial pentru persoanele fără adăpost, mai ales în sezonul rece, când este foarte căutat. De aceea, în urma acestor lucrări, capacitatea de cazare a crescut de la 28 de locuri, la 40, suprafaţa aproape dublându-se, iar condiţiile oferite beneficiarilor fiind mult mai bune. Investiţia finanţată din bugetul local a însumat 1,7 milioane de lei, incluzând atât lucrările de extindere şi reabilitare, cât şi noile dotări cu mobilier, obiecte sanitare şi aparaturi’, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

De serviciile Adăpostului de noapte pot beneficia persoanele în vârstă de peste 18 ani, fără adăpost, fără sprijin familial, fără surse de venituri, indiferent de localitatea de domiciliu sau reşedinţă, în baza actului de identitate. În 2022, în Adăpostul de noapte au fost primite 18 persoane în medie pe zi, acestea fiind găzduite pe timpul nopţii (între ora 19.00 şi ora 7.00 sau, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, între orele 17.00 şi 10.00), având condiţii bune pentru asigurarea igienei personale şi fiindu-le oferite două gustări şi ceai cald, la intrarea şi respectiv ieşirea din adăpost.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks