O angajată a fost reţinută miercuri de către poliţişti, fiind acuzată că a sustras suma de aproape 9.000 de lei de la o firmă de curierat din oraşul Avrig, unde lucra, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
‘La data de 4 mai a.c., ca urmare a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de delapidare, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reţinut o tânără în vârstă de 32 de ani, din localitatea Şura Mare. În fapt, din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că, la data de 27 aprilie a.c., persoana în cauză, în calitate de angajată a unei firme de curierat din oraşul Avrig, nu ar fi predat la sfârşitul programului de lucru suma de 8.792 de lei, provenită din plăţile ramburs realizate în ziua respectivă. La data de 3 mai a.c., faţă de tânără poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore’, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, cercetările continuă pentru identificarea şi documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză.