AcasăStiri generaleSibiu: Artistul contemporan trebuie să se reinventeze total în pandemie, spun specialiştii...

Sibiu: Artistul contemporan trebuie să se reinventeze total în pandemie, spun specialiştii din lumea artelor spectacolului

Artistul contemporan trebuie să se reinventeze total în pandemie, în condiţiile în care spectacolele au fost şi continuă să fie transmise online sub o formă hibridă de teatru – film, spun mai mulţi specialişti din ţări diferite, prezenţi la prima întâlnire din acest an, online, a Bursei de Spectacole de la Sibiu, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. ‘Aceste forme şi formule de ‘transgresare’ dinspre teatru înspre cinema au adus cu sine alte provocări şi, implicit, au facilitat dezvoltarea de noi abilităţi. Artistul contemporan trebuie să se reinventeze – total, de cele mai multe ori. Cu alte cuvinte, lumea scenei nu poate supravieţui într-un context pandemic în absenţa unor acţiuni care să scoată performerul din zona de confort, fără ca aceste mutaţii să afecteze relaţiile de empatie create între spectator şi actul artistic. Suspiciunea multor participanţi cu privire la acest ‘paliativ digital’ a vizat, în special, acest ultim aspect, cel al prezervării emoţiei pe care doar contactul direct cu scena îl poate produce. Cu toate acestea, marele scop al artelor spectacolului în contextul prezentului pe care îl trăim nu este neapărat acela de a privi mereu cu nostalgie sau cu disperare înspre normalitatea care a precedat pandemia actuală, ci de a depune toate eforturile pentru ca teatrul şi toate celelalte forme de artă scenică să fie în continuare parte din realitatea cotidiană – fie ea virtuală sau nu – a oamenilor’, se arată în comunicat. Artiştii au apelat la mediul online ca necesitate, însă concluzia specialiştilor este că teatrul live nu va putea fi înlocuit niciodată de teatrul ‘digital’. ‘Pe lângă presiunile şi limitările impuse de măsurile de precauţie care au influenţat decisiv activitatea şi rutina artiştilor de pretutindeni, participanţii au încercat să găsească în dimensiunea outdoor o alternativă necesară pentru a asigura continuitatea trupelor şi instituţiilor de teatru şi artele spectacolului. În acelaşi timp, recursul la mediul online s-a dovedit pentru mulţi atât o necesitate, cât şi un compromis, în condiţiile în care teatrul live nu va putea fi înlocuit niciodată de teatrul ‘digital’. Prin urmare, digitalizarea spectacolelor ori adoptarea unor versiuni hibride (de tipul teatru-film) a fost percepută, în general, nu ca un scop în sine, ci o soluţie temporară, în aşteptarea momentului care să permită artelor spectacolului reafirmarea sa deplină live’, se precizează în comunicat. Primul eveniment online al anului 2021 organizat de Bursa de Spectacole de la Sibiu în data de 21 ianuarie a adus împreună 60 de specialişti din domeniul managementului şi artelor spectacolului, din peste 15 ţări. Printre cei mai importanţi participanţi s-au numărat Gilles Dore – Director Dezvoltare Internaţională CINARS din Canada; Jean-Baptiste Pasquier – Director de Producţie şi Dezvoltare Internaţională al Teatrului Naţional din Bretania; Thorsten Andreassen – Director al Stockholm Street Festival şi Elle Yan – Coordonator internaţional al Asociaţiei de Artele Spectacolului din China.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks