AcasăStiri generaleSibiu: Bărbat cercetat penal după ce a agresat un agent de pază...

Sibiu: Bărbat cercetat penal după ce a agresat un agent de pază al unui magazin ce îi ceruse să poarte mască

Un sibian în vârstă de 56 de ani este cercetat pentru lovire şi alte violenţe, după ce a agresat un agent de pază al unui magazin care îi ceruse să poarte masca sanitară în incinta unităţii, agresorul având asupra sa un cuţit şi un baston telescopic.

”La data de 16 iunie , în jurul orei 20,15, agentul de pază al unui magazin de pe strada Fântânele, din municipiul Sibiu, a sesizat IPJ Sibiu cu privire la faptul că este agresat de un client care refuză să poarte masca sanitară în incinta unităţii şi are asupra sa un cuţit”, precizează IPJ Sibiu.

La locul indicat s-a deplasat un echipaj format din doi poliţişti ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu.

Cei doi poliţişti au identificat presupusul agresor, un sibian în vârstă de 56 de ani, bărbatul manifestându-se violent faţă de agenţii de poliţie.

”Dată fiind situaţia de fapt, poliţiştii au încătuşat persoana în cauză, iar în urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului au fost găsite un cuţit şi un baston telescopic”, arată sursa citată.

Sibianul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu unde i s-a întocmit un proces verbal de constatare a contravenţiei, fiind sancţionat cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măştii sanitare.

De asemenea, în urma acestui incident, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu s-a înregistrat o plângere penală care are ca obiect săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările desfăşurându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks