Un bărbat a fost accidentat mortal luni seara de un tren care circula pe magistrala 200, Sibiu – Târgu Mureş, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Luciana Lazăr.
‘Un bărbat de 74 de ani din Cristian a fost surprins şi accidentat mortal de un tren care circula pe magistrala 200, Sibiu – Târgu Mureş. Accidentul s-a produs în zona Haltei Cristian’, a precizat Luciana Lazăr.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Sibiu sunt la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs evenimentul.