Un sibian în vârstă de 53 de ani a fost ucis în urma unui conflict spontan, agresorul fiind identificat şi reţinut pentru omor, a anunţat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
‘În intervalul 20-22 aprilie 2022, însă cel mai probabil în data de 22.04.2022, victima (…) s-a deplasat la domiciliul inculpatului din municipiul Sibiu (bărbat în vârstă de 61 de ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu), unde cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice. Între aceştia a apărut un conflict spontan, inculpatul declarând că a fost împins de către victimă, apoi a luat un cuţit de pe masă şi a tăiat victima de mai multe ori în zona gâtului şi a feţei, decesul victimei intervenind la scurt timp’, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Conform aceleiaşi surse, fapta a fost sesizată în cursul zilei de luni, printr-un apel la 112.
Suspectul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)