Muzeul Naţional Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România şi totodată primul din Europa de sud-est, îşi va lansa propriul parfum vineri, 24 noiembrie, chiar în curtea palatului care găzduieşte muzeul, în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului Sibiu, informează un comunicat de presă.
Muzeul sibian va avea propriul parfum, în două variante – pentru femei şi bărbaţi. Cel masculin va purta numele Brukenthal, după cel al fondatorului instituţiei, baronul transilvănean în memoria căruia a fost creat, iar cel feminin – pe al soţiei sale, Sophia.
‘Parfumul Brukenthal este o călătorie olfactivă în lumea rafinată a lui Samuel von Brukenthal, captând esenţa personalităţii sale complexe şi a gusturilor sale variate. Un parfum inspirat din Sophia Katharina von Brukenthal evocă eleganţa şi rafinamentul secolului XVIII. Un parfum floral şi pudrat, ce inspiră puritate, încorporează note de gardenie şi flori de portocal’, se arată în comunicat.
Managerul muzeului sibian, Alexandru Constantin Chituţă, susţine că Brukenthal este primul muzeu de artă din Europa care va avea un parfum propriu.
‘Nu suntem primul muzeu din Sibiu, ci din ţară, şi chiar din Europa, din câte ştiu eu, pentru că nu mai sunt alte muzee de artă în Europa care au un parfum. Am această idee de peste 5 ani de zile. Eram şeful secţiei Marketing în aceea vreme la Brukenthal şi am discutat cu mai multe cunoştinţe pentru a realiza un asemenea produs. Am avut bucuria să avem aici la Sibiu o companie care face asemenea produse – Matca, şi pe doi oameni minunaţi, Georgiana şi Sebastian. Matca e singurul atelier de parfumuri din ingrediente naturale din judeţul Sibiu, iar lucrul acesta pentru Muzeul Naţional Brukenthal este şi o garanţie a calităţii, dar şi un sprijin pe care instituţia noastră îl asigură companiilor mici şi mijlocii. După mai multe discuţii, am creionat cum ar trebui să fie nuanţele, iar apoi sticluţa şi cutia, ambele importate din străinătate. Este un nou produs de brand. Muzeul Naţional Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand’, a precizat directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă.
El a arătat că se doreşte să fie continuată această moştenire, care cuprinde şi alte produse de brand – vinul Baronului, ciocolata Brukenthal, Ciocolata Baroc, Cafeaua Baronului, Vinul In Touch al Muzeului de Artă Contemporană. ‘Aşadar, începând din 24 noiembrie parfumul va putea fi achiziţionat cu sprijinul partenerilor noştri Gorgona Design în magazinul Palatului Brukenthal şi în căsuţa Brukenthal din Târgul de Crăciun din curtea muzeului’, a adăugat el.
Producătorul parfumului, Matca, a reliefat caracteristicile care individualizează cele două produse.
‘Parfumul Brukenthal este un efluviu puternic şi complex, robust, ce se deschide cu note de verzi de smochin, note puternice reminiscente din prune coapte ce aduc un aspect fructat si un efect de catifea. Toate aceste note din deschidere sunt acompaniate de notele de cireşe, cu o nuanţă caracteristică de migdale amare. Notele de fond de tonka, iris, vetiver, osmanthus, mahon aduc o nouă dimensiune parfumului, aduc o eleganţă masculină. Brukenthal este un parfum de o complexitate unică, reflectând călătoriile, pasiunile şi gusturile variate ale lui Samuel von Brukenthal. Este o aromă captivantă, care te poartă într-o călătorie olfactivă plină de profunzime şi rafinament’, se arată în prezentarea primului parfum.
Totodată, parfumul Sophia este o celebrare a eleganţei şi a pasiunii pentru natură a Sofiei von Brukenthal. ‘Notele dominante de gardenie emană o grandoare rafinată şi o feminitate irezistibilă. Aroma sa florală intensă este însoţită de accente subtile de bergamotă, aducând o notă proaspătă şi vibrantă, chiar în deschiderea parfumului. Gardenia împrumută parfumului său o aură de rafinament şi romantism, fiind o expresie a feminităţii şi frumuseţii naturale. Parfumul Sophia este o experienţă olfactivă captivantă, o evocare a grădinilor Brukenthal şi a pasiunii sale pentru botanică şi frumuseţe. Este o aromă distinsă, care emană eleganţă şi un farmec clasic, fiind un elogiu adus femeilor rafinate şi elegante de pretutindeni’, mai precizează producătorul celor două produse. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)