Acasă93Sibiu: Cetatea Sighişoara aproape şi-a dublat numărul de turişti în ultimii 3...

Sibiu: Cetatea Sighişoara aproape şi-a dublat numărul de turişti în ultimii 3 ani, ajungând la 138.000 de vizitatori

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că speră la o creştere şi mai mare a numărului de turişti, după modernizarea drumului ce leagă cetatea medievală de oraşul Agnita (judeţul Sibiu), după ce în ultimii trei ani Sighişoara aproape şi-a dublat numărul anual de vizitatori, ajungând la începutul acestei luni la 138.000.

‘Toate drumurile de legătură sunt foarte importante, pentru că majoritatea turiştilor preferă şi aceste drumuri de legătură mai atipice, nu neapărat drumurile europene, cum e E 60 care tranzitează Sighişoara, şi datorită peisajelor, datorită bisericilor fortificate, pe traseu se mai pot opri şi mai pot vizita ceva. Sighişoara este plasată şi între cele două localităţi importante, Braşov şi Sibiu şi în acest moment pe această rută se tranzitează şi, automat, (turiştii n.r.) vor trece şi prin Sighişoara. Sunt convins că va creşte numărul de turişti. Prin noul centru de informare turistică pe care mi-l doresc în Sighişoara să fie activ din 1 ianuarie 2023, îmi doresc ca să putem monitoriza cât mai mult şi de pe rute şi pe vârste, ca să facem un studiu cât mai real. Ce mă bucur este că de la 70.000 (de turişti n.r.) în 2019, când am preluat mandatul, am reuşit ca la sfârşitul lunii octombrie (2022 n.r.) să avem oficial, prin Muzeul de Istorie, 138.000 (de turişti n.r.) Am dat drumul la multe evenimente, am modificat foarte mult modul în care abordăm contactul cu turiştii’, a explicat primarul Ioan Iulian Sîrbu.

Primarul Ioan Iulian Sîrbu a fost prezent marţi, la o conferinţă de presă pe DJ 106 Agnita (judeţul Sibiu) – Sighişoara (judeţul Mureş), drum care a fost modernizat printr-un proiect cu fonduri europene derulat de cele două consilii judeţene.

Majoritatea turiştilor interesaţi să viziteze bisericile fortificate săseşti din Transilvania preferă să facă un tur ghidat care să cuprindă centrul municipiului Braşov, fosta capitală culturală europeană Sibiu, dar şi biserica fortificată de la Biertan (judeţul Sibiu) şi cetatea medievală Sighişoara, ultimele fac parte din Patrimonul Universal UNESCO.

Cei mai mulţi turişti evitau să parcurgă distanţa Sibiu – Sighişoara (judeţul Mureş) pe drumul judeţean care trece prin Agnita (judeţul Sibiu), din cauza faptului că era plin de gropi. Până în prezent, majoritatea turiştilor care veneau din Sighişoara se opreau să viziteze Biertanul şi municipiul Mediaş din judeţul Sibiu. Acum, după reabilitarea porţiunii din DJ 106 Agnita – Sighişoara, autorităţile din judeţele Mureş şi Sibiu speră că numărul turiştilor va creşte, adăugându-se şi segmentul celor care sunt interesaţi nu doar de istorie sau religie, ci şi de peisajele naturale de pe Valea Hârtibaciului, unde se află oraşul Agnita. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor. Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks