Cinci blocuri, Colegiul ‘Octavian Goga’ şi un cămin studenţesc vor fi pictate, începând de luni, de artiştii sosiţi la cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF), informează un comunicat de presă transmis AGERPRES.
‘Astăzi începe ediţia a VII-a a Festivalului Internaţional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF), ce îşi propune ca în timpul acestei săptămâni să transforme prin picturi murale 10 locaţii din Sibiu şi să activeze diferite zone ale oraşului prin evenimente în spiritul culturii urbane. Cei 11 artişti şi grupuri selectaţi la festival vor începe de astăzi să-şi implementeze propunerile de proiecte cu tema ‘Re:Think’ în locaţii din diferite puncte ale Sibiului. Toate cele 10 lucrări realizate la această ediţie sunt picturi murale permanente, care vor completa Galeria de Artă Stradală în aer liber – o expoziţie atipică, accesibilă localnicilor şi turiştilor 365 zile pe an’, au anunţat organizatorii SISAF.
Potrivit sursei citate, tradiţia picturilor murale realizate pe unităţi de învăţământ continuă cu o locaţie în premieră – Colegiul Naţional ‘Octavian Goga’ din Sibiu, care pune la dispoziţia artiştilor două ziduri. Aici, grupul ‘unu unu unu invers unu’, un tandem creativ iniţiat de Lumi Mihai şi Mugur Grosu, va realiza prima poezie murală din festival, sub forma unui joc Tetris ce invită privitorul să parcurgă şi să decripteze mesajul. Pe un zid alăturat, ‘Harcea Pacea’ prezintă ‘Copacul planetar’, o reprezentare vizuală a unui mesaj puternic, pe care artistul urmăreşte să ni-l aducă în atenţie.
O nouă premieră marcată în acest an este pictura murală care va prinde viaţă prin intermediul realităţii augmentate. Lucrarea propusă de Popescu, o adaptare a identităţii vizuale a acestei ediţii a festivalului, va fi realizată pe un zid al Căminului Studenţesc nr. 5. În completarea picturii statice, care va putea fi admirată cu ochiul liber, se va adăuga şi o dimensiune dinamică prin intermediul noilor tehnologii digitale, adoptate tot mai mult în artă. La o simplă scanare a codului QR integrat în lucrare, cu ajutorul unui smartphone, privitorul poate vedea prin intermediul ecranului cum desenul va deveni unul dinamic, adăugând un nou strat realităţii.
O altă atracţie a ediţiei din acest an este un zid cu o lungime de aproximativ 600 de metri de pe strada Partenie Cosma, care va fi îmbrăcat integral în culoare de către doi dintre artiştii invitaţi: Adrian Luţă şi PARA. De asemenea, o pictură murală pe care sibienii o pot vedea des în drumurile lor prin oraş se află pe faţada unei clădiri de pe malul Cibinului, pe strada Metalurgiştilor (nr. 1-3), unde grupul ‘V Light Crew’, format din cinci artişti români, şi-a propus să ne surprindă prin mesajul lucrării.
‘În completarea acestor locaţii, SISAF continuă să depună eforturi pentru a face arta şi mai accesibilă localnicilor, aducând-o în proximitatea lor. Numărul faţadelor de blocuri selectate pentru a beneficia de un nou aspect creşte şi în acest an, astfel vom vedea nu mai puţin de 5 locaţii revitalizate în diferite cartiere ale oraşului: artista ATOMA ne va surprinde cu o lucrare inedită pe strada Ion Neculce (bl. 1A, sc. B), artistul basarabean BTA/Potapov Dmitri va miza pe sensibilizare pe strada Oştirii (bl. 7, sc. C), Cristian Scutaru revine cu un nou mural pe Aleea Haiducului (bl. 1, sc. A), Delia Cîrstea marchează prima participare la festival pe strada Hipodromului 2 (sc. B), iar artistul Nasca One din Germania îşi va aduce aportul pe strada Hipodromului 3 (sc. F)’, se mai arată în comunicatul de presă.
La fel ca în fiecare an, o componentă importantă a festivalului este programul de evenimente conexe, dedicat artiştilor, pasionaţilor de artă, dar şi publicului larg care îşi doreşte să se bucure de activităţile organizate. Seria de evenimente începe marţi cu sesiunea Street Art Talks, în Piaţa Habermann, începând cu ora 19,00. Evenimentul îşi propune să creeze un context potrivit de discuţii lejere între artişti şi comunitate, despre lumea street art-ului, surse de inspiraţie şi direcţii în procesul creativ.
SISAF propune miercuri, o seară de proiecţii cu lucrări de artă în locaţii extrem de vizibile, ca o continuare a tradiţiei ultimilor ani. După Turnul Sfatului şi Palatul Copiilor, urmează ca o faţadă a unui bloc din oraş, de pe strada Semaforului nr. 4, să găzduiască proiecţii de mari dimensiuni.
Joi va avea loc vernisajul expoziţiei ‘Re:Think’ în Oraşul Artiştilor de lângă Turnul Sfatului, locaţie în care se vor prezenta schiţele propuse de artişti în faza de Open Call. Publicul va putea descoperi astfel direcţia pe care lucrările artiştilor o vor lua la festival – din faza de idee, schiţă şi contur pe zid, până la momentul în care lucrarea este finalizată.
Ziua de vineri începe cu un Workshop de artă susţinut de un artist plastic. Acesta va ghida copiii participanţi pe toată durata atelierului, pentru a face primii paşi în direcţia artei. Evenimentul are loc la Habermann Markt, iar participarea este gratuită, pe baza înscrierii. Seara de vineri se încheie cu un After-Party SISAF la Mango Bar. Artistul care se va ocupa de muzică este DJ-ul DEX, ce ne va purta prin glosarul lui de sunete, beat-uri şi scratch-uri. Evenimentul începe la ora 22,00, iar accesul se poate face exclusiv pe bază de rezervare.
‘Ultima zi de festival, duminică, marchează punctul culminant al ediţiei, momentul în care publicul, alături de artişti, pornesc la drum pe biciclete, în cadrul Sibiu Street Art Tour. Se vor face opriri în toate cele 10 locaţii revitalizate în acest an şi se vor admira în premieră lucrările finalizate, ce completează turul de artă stradală al Sibiului, cel mai mare de acest gen din România şi unul dintre cele mai importante din lume. Până la această ediţie, circuitul cuprinde 96 de picturi murale şi peste 9.700 metri pătraţi de culoare’, precizează organizatorii SISAF.
Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociaţia ART Factory Transilvania şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.