Cinci persoane au fost rănite vineri într-un accident rutier produs în localitatea Cornăţel, unde două persoane sunt încarcerate şi intervin la faţa locului atât echipajele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), cât şi cei de la Serviciul de Ambulanţă, au anunţat purtătorii de cuvânt ai celor două instituţii.
‘ISU Sibiu intervine de urgenţă pe DJ 106 în apropiere de localitatea Cornăţel la un accident rutier, cu următoarele forţe: o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic De asemenea intervin şi trei echipaje SAJ dintre care unul cu medic. Din primele informaţii sunt implicate în accident două autoturisme şi 5 persoane, dintre care două sunt încarcerate’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.
Traficul rutier este blocat pe DJ 106, între Cornăţel şi Daia, din cauza acestui accident rutier, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Elena Welter.