AcasăStiri generaleSibiu: Crucea Roşie testează gratuit cetăţenii care doresc să se vaccineze în...

Sibiu: Crucea Roşie testează gratuit cetăţenii care doresc să se vaccineze în Căsuţa lui Moş Crăciun

Voluntarii Crucii Roşii au început de vineri să testeze gratuit cetăţenii care intenţionează să se vaccineze în Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare din centrul municipiului Sibiu, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

‘Crucea Roşie Filiala Sibiu derulează în perioada 12 noiembrie – 21 noiembrie o campanie de testare gratuită pentru SARS-CoV-19. Testarea se va desfăşura la Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare, unde voluntarii noştri vor fi prezenţi în intervalul orar 16,00 – 18,00, în paralel cu campania de vaccinare derulată de Primăria Sibiu. Având în vedere că înainte de vaccinare este recomandată testarea, venim în sprijinul sibienilor cu această iniţiativă’, a anunţat directorul filialei locale a Crucii Roşii, Raluca Morar.

Potrivit sursei citate, testarea se va realiza cu teste pentru salivă puse la dispoziţie de AEA Medical. Pentru a participa la testare, sibienii trebuie să ştie că nu pot consuma niciun fel de alimente sau băuturi înainte cu cel puţin 20 de minute. În situaţia în care nu este respectată această reglementare, e posibil ca testele să dea rezultate fals pozitiv sau fals negativ. În eventualitatea unui rezultat pozitiv, vor fi îndrumaţi să realizeze un test PCR.

La centrul de vaccinare amenajat în Căsuţa lui Moş Crăciun, se fac imunizări fără programare. Aici se administrează vaccinuri produse de Pfizer şi Johnson & Johnson. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks