Doi copii din localitatea Copşa Mică, unul de şapte şi celălalt de 11 ani, au fost daţi dispăruţi şi sunt căutaţi de poliţişti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
‘Poliţiştii sibieni caută doi minori, în vârstă de 7 şi 11 ani, din Copşa Mică, care au plecat de acasă într-o direcţie necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112’, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu transmis duminică.
Conform aceleiaşi surse, autorităţile au fost alertate despre dispariţii în cursul nopţii precedente. Un bărbat din Copşa Mică i-a anunţat pe poliţişti că fiul său în vârstă de 11 ani, împreună cu nepotul său în vârstă de şapte ani, ambii având acelaşi domiciliu, au plecat în jurul orei 13,00 de acasă spre un magazin din localitate, fără a mai reveni.
IPJ Sibiu precizează că băiatul de 11 ani purta un tricou galben cu un desen rotund în partea din faţă, pantalon albaştri şi încălţăminte sport de culoare neagră în momentul plecării de acasă. În cazul copilului de şapte ani nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte purtate sau eventualele semne particulare.