test
AcasăStiri generaleSibiu: Doi şoferi răniţi, în urma unui accident cu patru maşini

Sibiu: Doi şoferi răniţi, în urma unui accident cu patru maşini

Doi şoferi, unul de 29 de ani, celălalt de 59 de ani, au fost accidentaţi vineri la amiază, pe o stradă din municipiul Sibiu, într-un accident rutier în care au fost implicate patru maşini, potrivit Ambulanţei şi Poliţiei.

‘În accident sunt implicate 4 autoturisme, iar 2 persoane sunt rănite. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri se pare că şoferul unui autoturism, un sibian în vârstă de 59 de ani, ar fi intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism (condus de un sibian în vârstă de 29 de ani) oprit în această intersecţie pentru a acorda prioritate de trecere autoturismelor care circulau pe str. Cristian, pe care l-ar fi proiectat într-un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 51 de ani, din Sibiu. La rândul său, autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani ar fi acroşat un autoturism staţionat. În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a doi dintre conducătorii auto, mai exact a celor implicaţi în impactul iniţial’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Luciana Lazăr.

Şoferul în vârstă de 29 de ani a fost transportat la spital, în stare stabilă, ‘cu traumatism de coloana cervicală şi traumatism cranian’, potrivit Ambulanţei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks