Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunţat, joi, că în prima zi de vânzare a biletelor pentru spectacolele ediţiei din acest an au fost stabilite noi recorduri, şase spectacole fiind deja sold-out, informează un comunicat remis AGERPRES.
‘După ce marţi, 25 aprilie, Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului, a susţinut prima conferinţă de presă prilejuită de ediţia din acest an, iar programul spectacolelor din săli şi online a fost făcut public, miercuri organizatorii au pus în vânzare biletele. În doar 24 de ore, cei mai nerăbdători dintre spectatori au realizat un nou record de vânzări pentru eveniment, cu peste 4.500 de bilete vândute, adică peste 20% din totalul biletelor puse în vânzare la această ediţie FITS. Spectacolele ale căror locuri s-au epuizat deja sunt: Să mori… de râs (Israel), Tatăl (România), Soră-sa (România), Masacrul (România), Nuntă în cer (România), Ionesco suite (Franţa-Italia)’, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, alte câteva spectacole incluse în această ediţie a FITS mai au foarte puţine locuri disponibile:
– O catedrală plină cu orgi (Elveţia, România, Norvegia) – spectacolulul de deschidere FITS30 în care cele şapte orgi din Catedrala Evanghelică ‘Sfânta Maria’ ne vor încânta cu sunetul lor excepţional într-un concert-eveniment fără precedent (23 iunie, ora 16,00);
– Creatorul de teatru (România) – un spectacol marca TNB ce îl are ca protagonist pe Marcel Iureş, unul dintre cei mai importanţi actori români şi stelar pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu (23 iunie, Filarmonica de Stat Sibiu);
– Povestea prinţesei deocheate (România) – o producţie TNRS în regia lui Silviu Purcărete, un regal teatral care, chiar în luna viitoare, între 15 şi 20 mai, se va afla în turneu la Olimpiada Teatrală de la Budapesta (23 iunie, Fabrica de Cultură Construcţii SĂ – UniCredit);
– Jocuri, vorbe, greieri… (România) – un alt spectacol TNRS, de asemenea în regia lui Silviu Purcărete, care îl aduce pe scenă chiar pe Constantin Chiriac, de data aceasta în calitate de actor, alături de alţi 16 artişti ai naţionalului sibian (25 iunie, Fabrica de Cultură Construcţii SA – UniCredit);
– Faust (România) – spectacol-eveniment ce nu mai are nevoie de nici o prezentare ! (1 şi 2 iulie, Fabrica de Cultură Construcţii SA – UniCredit);
– Băieţii de zinc (România) – un spectacol în regia şi dramaturgia lui Yuri Kordonsky, după romanul omonim al scriitoarei Svetlana Aleksievici, distinsă cu Premiul Nobel, şi care are, de asemenea, o distribuţie impresionantă care o include şi pe Mariana Mihuţ (27 iunie, Fabrica de Cultură Construcţii SA – UniCredit);
– Seaside Stories (România) – regizorul Radu Afrim şi Teatrul de Stat din Constanţa propun o călătorie la malul mării pentru scurte momente intense decupate din viaţă pe texte de: Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Gosu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija (25 iunie, Fabrica de Cultură Construcţii SA – UniCredit).
Organizatorii mai precizează şi c traficul pe site-ul FITS a crescut cu 30 % faţă de cel înregistrat anul trecut în primele 24 de ore de la punerea în vânzare a biletelor, dar şi durata vizitelor pe site s-a prelungit până la aproape zece minute, de la opt, în medie, anul trecut pentru aceeaşi perioadă. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, edsitor: Marius Frăţilă)