Sibiu IT Cluster organizează pe 17 şi 18 noiembrie un hackhathon de 24 de ore, în care pasionaţii de tehnologie pot lucra în echipă la o idee şi pot prezenta un proiect în faţa unui juriu format din profesionişti şi oameni de business din companiile locale de IT.
‘Prima ediţie a hackathonului pune reflectoarele pe problemele de mediu ale comunităţii sibiene şi dă posibilitatea echipelor să vină cu o propunere pentru una dintre temele predefinite, fie că e vorba de energie reutilizabilă, ecologie urbană, protejarea biodiversităţii sau ecohacking. Cele 24 de ore de lucru intens se vor desfăşura în spaţiile puse la dispoziţie de Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu. Echipele vor avea susţinerea unor mentori cu experienţă şi vor putea lucra la o idee inovatoare, pe care o pot duce de la zero la stadiul de prezentare a unei simulări în faţa unui juriu’, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
‘Hackathonul face parte din seria de evenimente educaţionale ‘Open Your Mind’, prin care ne dorim să încurajăm schimbul de idei, de experienţe şi în acelaşi timp să contribuim la dezvoltarea unei comunităţi tech în Sibiu. Tinerii au multe idei despre cum Sibiul poate fi un oraş mai sustenabil cu ajutorul tehnologiei, iar noi am setat cadrul ca aceste idei să prindă viaţă. E o oportunitate foarte bună ca participanţii să înveţe despre procesele de ideaţie, despre cum alegi caracteristicile esenţiale ale produsului pe care vrei să-l dezvolţi, cum prezinţi ideea ta în faţa altor oameni pentru a-i convinge că proiectul tău merită să fie dezvoltat. Va fi o experienţă intensă şi valoroasă pentru participanţi’, a declarat Daniel Hunyadi, coordonatorul iniţiativei ‘Open Your Mind’, în cadrul Sibiu IT Cluster.
Înscrierile pentru hackathon sunt deschise până pe 10 noiembrie, iar echipele pot avea între 2 şi 5 membri cu vârsta peste 16 ani. Detalii şi înscrieri: https://sibiu-it.ro/hackathon-open-your-mind/.
Proiectul este cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, iar organizatorii oferă premii în bani pentru primele trei echipe câştigătoare.