Mai mult de jumătate din bugetul local al municipiului Sibiu reprezintă bani care vor merge în investiţii, potrivit unui comunicat de presă remis joi, AGERPRES.
‘Propunerea de buget local pentru anul 2022 este afişată pe site-ul sibiu.ro pentru consultare publică. Am construit bugetul de anul acesta pentru continuarea dezvoltării oraşului, aproximativ 55% din fonduri fiind propuse a fi alocate spre investiţii care să aibă ca rezultat creşterea calităţii vieţii pentru sibieni. De la modernizarea cartierelor şi investiţiile în drumuri şi poduri şi până la modernizarea clădirilor unităţilor de învăţământ, amenajarea de spaţii pentru sport şi agrement, fondurile investite de noi vor dezvolta Sibiul pe mai multe direcţii, toate importante pentru oraş’, a precizat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Bugetul total al municipiului Sibiu în 2022 este estimat la suma de 955,22 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei.
‘Cheltuielile totale propuse în buget însumează, de asemenea, 955,22 milioane lei, din care: 54%, adică peste 513 milioane de lei, vor fi alocate pentru investiţii pentru dezvoltarea oraşului; 46% pentru administrarea oraşului (reparaţii la străzi, iluminatul public, întreţinerea parcurilor şi zonelor verzi, salubritate, reparaţii şi achiziţia de dotări pentru unităţile de învăţământ, întreţinerea mobilierului urban), subvenţionarea activităţii de transport public, finanţarea activităţii culturale şi sportive, funcţionarea obiectivelor de agrement, funcţionarea Primăriei Sibiu şi a serviciilor publice din subordinea Consiliului Local, etc’, se arată în comunicat.
Sibienii pot transmite sugestii sau întrebări în format electronic la adresa buget2022@sibiu.ro, până în data de 27 ianuarie. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)