Mama care şi-a abandonat fetiţa de numai cinci săptămâni, într-un şanţ de la marginea Drumului Judeţean 141A, la intrarea în localitatea Boarta, va fi decăzută din drepturile părinteşti, informează un comunicat de presă de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu.
‘Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu a fost sesizată în data de 07.03.2023 de către reprezentantul Postului de Poliţie Axente Sever, cu privire la găsirea unui minor în vârstă de aproximativ 1 lună (5 săptămâni), care a fost abandonat într-un şanţ pe DJ 141A la intrarea în localitatea Boarta, dinspre Şeica Mare. Reprezentanţii DGASPC Sibiu s-au deplasat în regim de urgenţă la sediul Poliţiei Târnava pentru a discuta cu mama minorului, care a fost identificată de reprezentanţii Poliţiei, ocazie cu care s-a constatat faptul că aceasta nu mai doreşte să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului. În momentul de faţă, copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi internat în cadrul Spitalului Municipal Mediaş’, se menţionează în comunicatul DGASPC Sibiu.
Potrivit sursei citate, va fi instituită măsura de plasament în regim de urgenţă a copilului la un asistent maternal profesionist, atunci când starea de sănătate a copilului va permite externarea din unitatea medicală.
‘Ţinând cont că acest copil a fost expus celei mai grave forme de neglijenţă, respectiv abandonul de familie, DGASPC Sibiu va solicita decăderea din drepturile părinteşti a mamei’, se mai afirmă în comunicatul DGASPC Sibiu.
Şi IPJ Sibiu a anunţat că a început ‘o anchetă penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de abandon de familie şi rele tratamente aplicate minorului’. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)