Mircea Vintilă a concertat duminică seara, împreună cu Cenaclul Lumină Lină, pentru prima dată în curtea unei biserici ortodoxe din municipiul Sibiu, spre încântarea publicului prezent la eveniment.
‘Avem o bucurie mai mare decât ne-om putea dori vreodată. Sunt deosebit de emoţionat, am în mine parcă o mie de inimi şi doar o singură gură, din păcate, ca să pot să vă anunţ pe cel care va veni în faţa dumneavoastră şi care pentru noi înseamnă o istorie vie, palpabilă, auzită, gândită, dăruită acestui popor, un om care este mai mult decât un simplu artist al poporului român, artist emerit, artist de geniu. Este cel care ne-a încântat ani de zile prin cântecele sale, prin creaţiile pe care le-a realizat cu regretatul Adrian Păunescu, este pur şi simplu marele artist român Mircea Vintilă’, a spus preotul Cătălin Dumitrean, cel care conduce Cenaclul Lumină Lină.
Mircea Vintilă a primit cu bucurie invitaţia de a concerta la Sibiu, împreună cu cei de la Cenaclul Lumină Lină.
‘Să ştiţi că este o bucurie teribilă pentru mine să fim în seara aceasta, împreună. Părintele a fost minunat şi ceea ce a făcut aici şi ce a realizat aici şi ce se întâmplă în continuare aici este absolut un lucru încântător, minunat’, a declarat Mircea Vintilă.
La finalul concertului, artistul a cântat un colind cu părintele Doru Gheajda.