AcasăStiri generaleSibiu: O femeie de 35 de ani şi o fetiţă de 6...

Sibiu: O femeie de 35 de ani şi o fetiţă de 6 ani, rănite într-un accident produs pe DN 14A, la ieşirea din Blăjel

O femeie de 35 de ani şi o fetiţă de 6 ani, ambele din judeţul Mureş, au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs, marţi seara, pe DN 14A, la ieşirea din Blăjel, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Andreea Ştefan.

Potrivit sursei citate, cele două victime au fost transportate la spitalul din Mediaş, femeia, care a suferit un traumatism toracic, fiind preluată de echipajul SMURD, iar minora de un echipaj SAJ.

‘Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Târnăveni, la intersecţia cu DJ 142B, o femeie în vârstă de 49 de ani, din judeţul Alba, a virat la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism aflat în depăşirea sa, condus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din judeţul Mureş. Cele două pasagere din autoturismul condus de către bărbat, o femeie în vârstă de 35 de ani şi o minoră în vârstă de 6 ani, din judeţul Mureş, au suferit vătămări corporale şi au fost transportate la spital conştiente. În zonă se circulă îngreunat’, a precizat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks