O fetiţă de nouă ani a fost transportată la spital, după ce a fost lovită de o maşină în timp ce traversa o stradă din municipiul Sibiu, prin loc nepermis, fără să se asigure, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
‘Din primele cercetări efectuate rezultă că o minoră în vârstă de 9 ani ar fi traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost acroşată de un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 35 de ani, ambele localnice. Fetiţa a fost transportată la spital conştientă. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care s-a produs accidentul’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Fetiţa a suferit ‘un traumatism cranian cu hematom şi multiple escoriaţii pe torace şi membrele inferioare’, potrivit celor de la Ambulanţa Sibiu.