O petrecere la care participau 9 persoane la o pensiune din Tocile a fost întreruptă de poliţiştii din Cisnădie, organizatorul fiind sancţionat cu 2.000 de lei.
”La data de 9 aprilie, în jurul orei 17,45, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cisnădie, în urma unei sesizări telefonice, au depistat 9 persoane care participau la o petrecere în incinta unei pensiuni din Tocile. Persoanele prezente la eveniment au fost identificate, cu această ocazie organizatorul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, celelalte 8 persoane prezente au fost sancţionate contravenţional cu avertisment. Petrecerea a fost întreruptă”, precizează sâmbătă IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, este interzisă desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.