Poliţiştii au prins o şoferiţă care a lovit două femei, miercuri, pe o trecere de pietoni din municipiul Sibiu, după care a fugit de la locul accidentului, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
‘La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 06,20, în municipiul Sibiu, în timp ce traversau strada Viitorului pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropierea intersecţiei sens giratoriu cu strada Târgu Fânului, două localnice în vârstă de 50, respectiv 52 de ani au fost acroşate de un autoturism condus de către o femeie. Conducătoarea auto şi-a continuat însă deplasarea, cele două femei fiind transportate la spital, cu răni uşoare, de către un alt şofer care circula în zonă. Sesizaţi de către personalul medical cu privire la producerea accidentului rutier, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului şi au demarat verificări în vederea identificării conducătoarei auto’, se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.
Potrivit Poliţiei, autoarea accidentului este o femeie de 37 de ani, din municipiul Sibiu, prinsă de poliţişti în aceiaşi zi în care a lovit cele două femei.