Un teren de sport multifuncţional, amenajat de un producător american, în premieră în România, a fost dat în folosinţă la Liceul ‘Onisifor Ghibu’ din municipiul Sibiu, o unitate de învăţământ cu profil sportiv, informează joi Primăria într-un comunicat de presă remis AGERPRES. ‘Cu această lucrare am stabilit un nou standard pentru amenajarea de terenuri de sport în curţile şcolilor şi liceelor pe care îl vom extinde şi în alte unităţi de învăţământ. Noul concept permite utilizarea terenului în suprafaţă de aproape 1.000 de metri pătraţi atât pentru practicarea baschetului şi handbalului, cât şi pentru minifotbal. Calitatea suprafeţei sintetice modulare este deosebită, materialul fiind aprovizionat din Statele Unite, de la o firmă specializată şi recunoscută în domeniu. Lucrările au fost realizate în timp foarte scurt, ceea ce denotă că dacă firma este profesionistă, proiectele se pot materializa foarte repede’, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Potrivit primarului sibian, amenajarea terenului de sport din curtea liceului a costat 565.000 de lei şi producătorul a montat modelul de suprafaţă sintetică de joc, pentru prima dată în România, la Sibiu. ‘Suprafaţa sintetică de joc a fost produsă de Sport Court, o companie americană care face parte din grupul Gerflor, lider mondial în soluţii tehnice pentru suprafeţele de joc. Modelul instalat în curtea liceului sibian este un produs lansat pe piaţa în acest an şi montat pentru prima dată în România. Produsul este certificat de către federaţiile internaţionale de baschet, volei, handbal. O caracteristică importantă a suprafeţei sintetice modulare Power Game Plus o constituie sistemele patentate de toleranţă laterală şi de transfer dinamic al forţei, care reduc la minimum riscul unor accidentări grave, protejând articulaţiile sportivilor în cazul mişcărilor în lateral sau săriturilor. De asemenea, suprafaţa este realizată din materiale rezistente la intemperii (raze UV, diferenţe de temperatură, precipitaţii), având o durată de viaţă îndelungată – peste 15 ani, fără lucrări majore de întreţinere’, se precizează în comunicatul Primăriei Sibiu. În urma amenajării au rezultat un teren de handbal cu dimensiuni oficiale de joc, un teren de minifotbal, două terenuri de baschet de dimensiuni mici, atât pentru jocul 5 la 5, cât şi pentru jocul 3 la 3, la panou.