Primăria municipiului Sibiu nu reuşeşte să demoleze un bar construit ilegal în cel mai mare parc din oraş, Parcul Sub Arini, deşi a câştigat până în prezent toate procesele, însă avocaţii respectivului local reuşesc să prelungească existenţa acestei construcţii, a spus primarul Astrid Fodor, joi, într-o intervenţie avută în şedinţa de Consiliu Local.
‘Pentru barul din Parcul Sub Arini ne judecăm cred de 15 ani. Prin tertipurile pe care le găsesc părţile adverse şi se obţine încă o amânare, încă un nou proces, un nou proces, pentru bar suntem la al câtelea proces? Toate câştigate şi nu putem încă demola acel bar, aşa-numitul Budi-bar din Parcul Sub Arini. Sper că în sfârşit anul acesta vom avea ultimul proces. Sunt cel puţin 15 ani. Când am intrat eu în Consiliul Local, procesele erau pornite’, a declarat primarul Sibiului.
Primarul Fodor i-a explicat astfel unui cetăţean nemulţumit de vecinul său care a ridicat o construcţie ilegală, lipită de casa lui, cât durează un proces pentru demolarea unei construcţii ilegale aflate pe domeniul privat.
Un sibian s-a adresat, joi, consilierilor locali şi conducerii Primăriei municipiului Sibiu, nemulţumit că de un deceniu vecinul său are o construcţie ilegală, lipită de casa lui. În replică, autorităţile locale i-au explicat că încă nu s-a terminat procesul împotriva cetăţeanului care a construit ilegal în curtea sa.