Regizorul Silviu Purcărete a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu (ULBS), pentru că a marcat decisiv evoluţia teatrului sibian, informează un comunicat de presă.
Purcărete a contribuit şi la ‘prestigiul Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte a ULBS şi la dezvoltarea culturală şi, implicit, socio-economică a oraşului Sibiu, prin atragerea unui număr din ce în ce mai mare de turişti fascinaţi de fenomenul ‘Faust’ (moment teatral de excepţie în contextul programului Sibiu Capitală Culturală a Europei în 2007).’
‘Împreună cu domnul Silviu Purcărete am reuşit să străbatem toate continentele lumii cu spectacole şi am reuşit să mobilăm Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu cu zece spectacole produse de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu. Din 1993, domnia sa a fost prezent cu spectacole la Sibiu, a creat magnificul Faust, care este o emblemă nu numai a Sibiului, ci a ţării. S-a înconjurat de o echipă importantă de mari artişti, artişti care l-au însoţit pe parcursul creaţiei domniei sale. Este o mare bucurie că am putut să adunăm atât de multe personalităţi astăzi aici, să facem o reverenţă în faţa a ceea ce înseamnă marea creaţie întruchipată de domnul Silviu Purcărete’, a declarat domnul Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
La rândul său, reputatul regizor s-a arătat extrem de impresionat de primirea acestei distincţii.
‘Sunt foarte emoţionat şi bucuros pentru că am intrat în această admirabilă familie, sunt oameni pe care i-am admirat, îi admir şi pe care îi voi admira în continuare. Pentru mine Sibiul este o nouă casă, o familie, în care tot timpul m-am simţit primit şi în care am fost fericit. Vă mulţumesc foarte mult pentru această ceremonie, pentru tot timpul pe care mi l-aţi acordat. Este un titlu care mă onorează’, a spus Silviu Purcărete.
Desfăşurată în sistem hibrid, cu reprezentaţii ULBS în Aula ‘Avram Iancu’ a Facultăţii de Litere şi Arte şi invitaţii conectaţi la eveniment prin sistem video, ceremonia s-a bucurat de prezenţa unor nume importante din lumea culturală românească şi internaţională. Scriitorul şi criticul de teatru George Banu şi ambasadorul Emil Hurezeanu au intrat în dialog direct cu Silviu Purcărete şi Constantin Chiriac, în timp ce ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, Hideki Noda, directorul Tokyo Metropolitan Theatre sau Octavian Saiu, profesor, cercetător şi critic de teatru, au transmis mesaje prin care au evocat importanţa acestui moment atât pentru regizorul Silviu Purcărete cât şi pentru Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu.