În munţii Făgăraş şi Bucegi este risc mare de avalanşe, potrivit unei avertizări a Centrului Meteorologic Regional Transilvania – Sud Sibiu. Riscul mare de avalanşe, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, este în munţii Făgăraş atât la altitudinea de peste 1.800 de metri, cât şi sub această cotă, ceea ce presupune zona turistică Bâlea din judeţul Sibiu. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, este cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 2,3 metri. În munţii Bucegi de asemenea este risc de gradul patru de avalanşe la peste 1.800 de metri, iar sub această altitudine riscul este mai mic, de gradul trei.