AcasăStiri generaleSibiu: Robert Powell, actorul principal din 'Iisus din Nazareth', invitat la Festivalul...

Sibiu: Robert Powell, actorul principal din ‘Iisus din Nazareth’, invitat la Festivalul ‘George Enescu’

Robert Powell, actorul care l-a interpretat pe Iisus în celebrul film ‘Iisus din Nazareth’ va fi prezent pe 3 septembrie, la Sala Thalia din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional ‘George Enescu’, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

‘Robert Powell, actorul care l-a jucat pe Iisus în celebrul film ‘Iisus din Nazareth’ face parte din distribuţia impresionantă a spectacolului ‘Viaţa pasională a lui Claude Debussy’, alături de actriţa Rohan McCullough, cunoscută pentru numeroase distribuţii în filme, seriale şi piese de teatru şi de muzicienii Clive Conway la flaut şi Christine Croshaw la pian. Robert Powell va da viaţă personajului uneia dintre cele mai fascinante celebrităţi din istoria muzicii, Claude Debussy, iar Rohan McCullough se alătură pentru a personifica femeile nefericite care au fost vrăjite de acest om bizar şi complex. De-a lungul întregii drame se va derula muzica sa, ce a şocat încă de la apariţie prin senzualitatea şi limbajul armonic îndrăzneţ. Spectacolul unic poate fi urmărit la Sibiu în 3 septembrie, la Sala Thalia’, se arată în comunicatul organizatorilor.

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona începând de vineri, atât online, de pe platforma Iabilet.ro, cât şi din reţeaua de magazine fizice partenere, la un preţ preferenţial. Perioada de dinainte de vânzări se încheie în 6 august.

‘Printre artiştii invitaţi se numără: Mahler Chamber Orchestra, un colectiv nomad format din 54 de muzicieni, multi-premiat cu Grammy; Yuja Wang, pianista-minune apreciată de critici pentru tehnica sa aproape supraomenească şi coloristica interpretării; Gil Shaham, unul dintre cei mai importanţi violonişti ai timpului nostru, nominalizat de 11 ori la Premiile Grammy şi Camerata Regală, o prezenţă tot mai des întâlnită pe scenele româneşti şi internaţionale, ce ne va surprinde cu un program artistic cu greutate, de Vivaldi şi Piazzolla, alături de Shlomo Mintz, considerat de colegi, public şi critici ca fiind unul dintre cei mai importanţi violonişti ai timpului nostru, apreciat pentru muzica sa impecabilă, versatilitatea stilistică şi tehnica superioară’, se precizează în comunicat.

Yuja Wang are o înţelegere muzicală acută şi o profunzime emoţională ce au consacrat-o drept unul dintre cei mai buni interpreţi din lume. Declarată ‘Tânărul artist al anului 2017’ în cadrul ceremoniei de acordare a Premiilor Echo Klassik, este foarte apreciată de critici pentru coloristica şi profunzimea interpretării, fiind descrisă în nenumărate rânduri ca ‘unul dintre cei mai talentaţi, captivanţi şi chiar fascinanţi artişti de pe scena mondială în acest moment’ (HuffPost). La Sibiu va miza tocmai pe atuurile ei, puse în valoare de programul cu greutate: Haydn, Janacek, Stravinsky şi Shostakovich, pe care îl va interpreta alături de Mahler Chamber Orchestra, la concertul extraordinar din 14 septembrie.

Mahler Chamber Orchestra, celebrul ansamblu internaţional multi-premiat cu ‘Grammy’ şi ‘Diapason d’Or’, este unul dintre cele mai apreciate ansambluri pe plan mondial. A fost înfiinţat în 1997, iar de atunci funcţionează ca un colectiv nomad format din 54 de muzicieni din 20 de ţări, care se unesc pentru tururi în întreaga lume. În ultimii ani, proiectele majore ale valorosului ansamblu au inclus premiul Beethoven Journey cu pianistul Leif OveAndsnes şi producţia de operă Written on Skin, lansată la Festivalul d’Aix en Provence sub bagheta compozitorului George Benjamin. Orchestra va face un popas şi în Sibiu, la Sala Thalia, unde vor reuşi cu siguranţă să surprindă prin versatilitate şi dinamism la nivelul interpretării.

‘Gil Shaham este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi violonişti ai timpului nostru, poziţie confirmată inclusiv de cele 11 nominalizări Grammy, dar şi de câştigarea unui important trofeu la aceste premii. Artistul este recunoscut pentru măiestria dovedită pe cele mai mari scene ale lumii, susţinând sute de recitaluri expresive, o mare parte dintre ele fiind alături de orchestre de renume din Berlin, Boston, Chicago, Israel, Los Angeles, New York sau Paris. Artistul ne va impresiona live la Sibiu, în 12 septembrie, prin tehnica impecabilă, căldura interpretării şi repertoriul vast, punctând opere de rezonanţă, ce poartă semnătura unor importanţi compozitori, precum: Sebastian Bach, Scott Wheeler, Max Raimi sau Reena Esmail’, se mai arată în comunicatul de presă.

Camerata Regală va marca un alt moment unic în cadrul festivalului, în 5 septembrie, la Sala Thalia. În anul 2009 a dobândit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României şi a fost decorată de către Casa Regală a României cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate. A fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional ‘George Enescu’ la ediţiile din 2011 şi 2013, ultima apariţie fiind alături de Pittsburg Symphony Orchestra, în cadrul unui proiect de anvergură intitulat ‘Side by Side’.

Momentul Cameratei Regale, bazat pe muzică de Vivaldi şi Piazzolla, va fi dirijat de Constantin Grigore şi acompaniat la vioară de Simina Croitoru şi Shlomo Mintz, considerat unul dintre cei mai importanţi violonişti ai timpului nostru. Este de mult timp aclamat ca un artist invitat respectat, alături de marile orchestre şi dirijori de pe scena internaţională şi continuă să încânte publicul cu felul în care cântă. A primit, de-a lungul timpului, numeroase premii internaţionale de prestigiu, inclusiv Premio Internazionale Accademia Musicale Chigiana, Diapason D’Or, Grand Prix du Disque, Gramophone Award, Edison Award şi Cremona Music Award, iar în 2006 i s-a acordat o diplomă onorifică de la Universitatea Ben-Gurion din Beersheba (Israel).

Festivalul ‘George Enescu’ celebrează, în 2021, 140 de ani de la naşterea marelui compozitor. Concertele de la Sibiu vor oferi publicului un amplu program de lucrări enesciene, care vin să completeze un repertoriu din care nu vor lipsi Beethoven, Chopin, Mozart sau Bach. Tema ediţiei din acest an este ‘O istorie din iubire’.

Recitalurile din cadrul Festivalului sunt organizate de către Asociaţia Culturală PLAY – promotorul evenimentului şi sunt cofinanţate de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean. Partenerii evenimentului sunt Artexim şi Filarmonica de Stat Sibiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks