Şapte locatari dintr-un bloc din municipiul Sibiu au fost evacuaţi preventiv, joi, după ce a ieşit fum din subsolul clădirii, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
‘Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgenţă 112 referitor la degajarea de fum pe scara unui bloc din municipiul Sibiu, Sos Alba-Iulia, ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu trei autospeciale de stingere, dintre care o autoscară, precum şi un echipaj SMURD. La sosirea forţelor s-a efectuat recunoaşterea în vederea identificării sursei de degajare a fumului. S-a constatat că degajarea de fum provine din subsolul blocului’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
Potrivit sursei citate, ‘în mod preventiv s-a dispus evacuarea locatarilor din scara blocului (circa 7 persoane care nu necesită îngrijiri medicale)’.
Intervenţia pompierilor se află în dinamică. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)