Un număr de noi trei centre de vaccinare vor fi disponibile în judeţul Sibiu începând de luni, 15 februarie, unul dintre acestea fiind amenajat în centrul comercial din comuna Şelimbăr, învecinată cu municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat, marţi, Instituţia Prefectului, printr-un comunicat de presă. ‘Începând cu data de 15.02.2021 la nivelul judeţului Sibiu se vor operaţionaliza un număr de 4 fluxuri de vaccinare în 3 centre de vaccinare după cum urmează: Centrul de vaccinare fix SB C2 – Centrul Redal Expo din municipiul Sibiu – 2 fluxuri de vaccinare; Centrul de vaccinare fix SB C14 – Casa de Cultură din Cisnădie – 1 flux de vaccinare; Centrul de vaccinare fix SB C17 – Shopping City Şelimbăr (Şelimbăr, Sos. Sibiului nr. 5) – 1 flux de vaccinare’, se precizează în comunicatul Prefecturii Sibiu. Potrivit sursei citate, înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie. ‘De asemenea facem precizarea că înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie a.c., si se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale. Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât si prin call center, la numărul unic 021. 414.44.25’, se arată în comunicat. În judeţul Sibiu au fost administrate din 31 decembrie până în prezent, 20.408 doze de vaccin, din care s-au înregistrat 30 de reacţii adverse, potrivit Prefecturii. ‘Potrivit datelor puse la dispoziţia Instituţiei Prefectului judeţul Sibiu, de către Direcţia de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, situaţia până în ziua de 9 februarie a.c., ora 08:00, la nivelul judeţului Sibiu este următoarea: doze de vaccin administrate împotriva COVID-19 (începând cu data de 31.12.2020 – prima administrare) până în 09.02.2021 ora 08:00: 20.408 doze de vaccin. (…) De la prima administrare (31.12.2020) până în prezent la nivelul judeţului Sibiu au fost înregistrate 15 pierderi. Număr de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare până în prezent: 30 reacţii’, informează Prefectura. Potrivit sursei citate, din cele 30 de reacţii adverse, nouă au fost de durere la locul injectării, cinci alergii, o persoană a făcut febră, trei au suferit şocuri anafilactice, iar 12 sibieni au acuzat alte simptome, neprecizate de DSP. ‘Până la data de 09.02.2021 ora 08:00 un număr de 14.352 de persoane s-au vaccinat cu prima doză de vaccin, iar 6.056 de persoane au făcut vaccinare şi cu cea de-a 2-a doză de vaccin (rapelul)’, mai arată Prefectura. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)