AcasăStiri generaleSibiu: Spectacol-lectură în memoria lui Valentin Nicolau prezentat de Teatrul Naţional 'Radu...

Sibiu: Spectacol-lectură în memoria lui Valentin Nicolau prezentat de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’

Un spectacol-lectură în memoria lui Valentin Nicolau, ‘Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)’, va fi prezentat miercuri de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu’, începând de la ora 19,00, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis marţi AGERPRES. Spectacolul are la bază textul lui Valentin Nicolau şi va fi prezentat de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu în cadrul Secţiunii de spectacole-lectură ‘Virgil Flonda’. Evenimentul, care este coordonat de regizorul Bogdan Sărătean, îi are în distribuţie pe actorii Viorel Raţă, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani şi Veronica Arizancu. ‘Dedicăm spectacolul-lectură cu piesa de teatru ‘Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)’ al lui Valentin Nicolau memoriei prietenului Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Valentin Nicolau. Precizez că spectacolul a mai fost prezentat ca spectacol-lectură în 2015 la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, iar că marele nostru prieten a plecat spre stele în 13 ianuarie 2015′, a declarat directorul general al Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu, Constantin Chiriac. Potrivit sursei citate, piesa lui Valentin Nicolau este ‘o parabolă, o metaforă cu iz mistic, despre credinţă şi suferinţă, care interoghează nevoia intimă a omului de a se pierde într-un ideal absolut’. Valentin Nicolau (1960-2015) a fost scriitor, autor de dramă, proză, literatură pentru copii, poet, eseist, fondator al Editurii Nemira (1991) şi al editurii pentru copii NEMI (2007). A avut, de asemenea, activitate didactică (profesor asociat la Facultatea de Litere şi Arte ULBS şi profesor în cadrul UNATC) şi în mass media. A fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (2002), membru al Consiliului de Administraţie al EBU (European Broadcasting Union). În 1999 şi 2000 a fost nominalizat la premiul UNITER şi în anul 2000 a câştigat Marele Premiu pentru dramaturgie din partea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru piesa ‘Ca zăpada şi cei doi’. Lecturile sunt prezentate gratuit online de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, începând din iulie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 19,00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS, Secţia Germană a TNRS şi pe canalul de YouTube al TNRS.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks