Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă (USR/ Renew Europe) a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că spitalele noi pe care autorităţile locale intenţionează să le construiască prin finanţarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pot beneficia de finanţare şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).
Totodată, el a arătat că pentru desfăşurarea unor astfel de proiecte pentru spitale noi autorităţile române au la dispoziţie şi fondurile din Programul Operaţional pentru Sănătate (POS) al exerciţiului financiar 2021-2027, care se va lansa în această toamnă, însă a subliniat că proiectele derulate prin PNRR nu pot beneficia şi de fondurile POS.
De asemenea, eurodeputatul USR a atras atenţia că pe fondul crizei costurilor materialelor de construcţii, Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a fost nevoit să suplimenteze de la 500 de milioane de euro la 590 de milioane de euro valoarea proiectului noului spital doreşte să îl construiască la periferia municipiului Sibiu.
‘În PNRR banii pentru sănătate sunt limitaţi. Din cele 29 de miliarde pe care le are România, numai un miliard este dedicat construcţiei de spitale noi, iar în plan au fost înscrise 49 de proiecte mature, dintre care cel puţin 25 trebuie să beneficieze de finanţare. Dacă ar fi teoretic să finanţăm construcţia doar din PNRR, trebuie să imaginaţi că gândirea Guvernului este că, din considerente poate politice sau şi de acoperire geografică, ei trebuie să împartă sau vor să împartă la cât mai multe proiecte. Şi atunci un proiect mare, cum este cel de la Sibiu, de 590 milioane (euro n.r.) este aproape sigur să nu aibă finanţare completă din PNRR, pentru că sunt alte multe alte judeţe de satisfăcut. Mai este Programul Operaţional pentru Sănătate (POS), cel care se va lansa în noiembrie-decembrie. (…) Diferenţa între PNRR şi POS este că PNRR trebuie utilizat până în 2026, deci accelerat şi POS merge până în 2029. (…) Nu se pot folosi şi PNRR şi POS deodată. Ce se poate face? Ori PNRR cu BEI, care a acordat Uniunii Europeană această posibilitate de a da până la 90% din valoarea unui proiect. Deci, ori PNRR plus BEI ori POS plus BEI. Mai sunt şi alte posibilităţi explorate de alte oraşe. La noi ştiu că nu este poate o posibilitate atât de reală. Însă la Braşov au făcut parteneriat public-privat, găsind şi investitori’, a precizat Nicu Ştefănuţă.
Europarlamentarul USR a anunţat că intenţionează să se vadă cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, pentru a solicita informaţii privind posibila finanţare a viitorului spital de la Sibiu.
‘În România nu s-au construit decât trei spitale noi în ultimii 30 de ani şi noi avem o ambiţie mare să facem unul nou la Sibiu. Vedeţi că preţurile cresc odată cu criza materialelor şi inflaţia şi tocmai CJ a suplimentat cu 90 de milioane (euro) creşterea preţurilor, ceea ce face sarcina finanţării şi mai grea pentru că deja era grea la 500 (milioane euro), acum la 590 devine şi mai grea. Şi atunci, sarcina mea, ca europarlamentar, este să văd constructiv ce fel de finanţări viabile putem găsi. De aceea am luat legătura cu Comisia Europeană, v-am anunţat în vară că am depus acea interpelare (…) Am luat legătura cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu ministrul direct. Mă voi vedea şi cu preşedintele BEI, care face parte din familia noastră europeană liberală, din care fac şi eu parte prin Renew Europe, ca să găsim căi de finanţare’, a spus europarlamentarul Nicu Ştefănuţă.
CJ Sibiu deţine terenul şi planul viitorului spital, estimat să coste 590 milioane de euro, însă nu are bani ca să îl construiască şi să îl doteze, motiv pentru care încă se caută posibile finanţări. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)