AcasăStiri generaleSibiu: Tribunalul a decis control judiciar pentru directorul general al Camerei de...

Sibiu: Tribunalul a decis control judiciar pentru directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură

Tribunalul Sibiu a decis control judiciar, pentru următoarele 60 de zile, pentru directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, într-un dosar de delapidare, trafic de influenţă şi dare de mită.

‘Azi, 10 decembrie 2021, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în dosarul nr. 3134/85/2021, în sensul că instanţa de judecată: Respinge propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Ia faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de astăzi 10.12.2021.Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare’, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Elena Prundaru.

Directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu este acuzat de procurori că a săvârşit infracţiuni ‘de delapidare, în formă continuată, trafic de influenţă, dare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks