Un bărbat de 43 de ani, care a intrat luni după-amiază în râul Olt, în zona localităţii Turnu Roşu, cel mai probabil cu intenţia de a se sinucide, a fost salvat de poliţiştii din Tălmaciu, alertaţi de o persoană care a sunat la 112.
”Azi, 13 martie, la ora 16,08, prin apel 112, o persoană a sesizat Poliţia Oraşului Tălmaciu despre faptul că a văzut un bărbat care a intrat în râul Olt, în zona localităţii Turnu Roşu, cel mai probabil cu intenţia de a se sinucide. În mai puţin de 2 minute, poliţiştii au ajuns în zonă şi l-au observat pe bărbat în mijlocul albiei râului. Convins de poliţişti să revină la mal, bărbatul a fost ajutat de colegii noştri să iasă din apă, după care a fost preluat de echipajul medical şi transportat la spital”, informează IPJ Sibiu.
Persoana în cauză are 43 de ani şi este domiciliată în municipiul Mediaş.
Bărbatul a fost transportat la spital conştient şi cooperant, având o uşoară hipotermie.
”Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgenţă pe raza localităţii Turnu Roşu pe malul râului Olt, pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care a intrat în râu. La sosirea echipajului medical, bărbatul era în afara apei, cu un echipaj de poliţie sosit la faţa locului. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost transportat la spital conştient şi cooperant, având o uşoară hipotermie”, a precizat ISU Sibiu.