Mircea Orlăţan, consultant în fonduri europene, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că el este propunerea USR pentru postul de primar al oraşului Cisnădie, deţinut de patru mandate de liberalul Gheorghe Huja.
Acesta a fost singurul membru din organizaţia orăşenească USR Cisnădie care a dorit să candideze pentru funcţia de primar al localităţii şi candidatura sa a fost votată în Adunarea Generală a filialei.
‘În Cisnădie suntem la ora actuală într-o situaţie foarte dificilă. Cisnădie a rămas în urmă din punct de vedere al dezvoltării, chiar foarte în urmă. Ar fi de râs sau ar fi de plâns? Ne aşteaptă o muncă grea. (…) La început va trebui să reparăm dezechilibre, să reparăm inechităţi care s-au creat datorită administrării de 16 ani, în formula actuală. Eu sunt gata să-mi asum această misiune’, a declarat Mircea Orlăţan.
El deţine împreună cu soţia sa o firmă de consultanţă în obţinerea de fonduri europene. Mircea Orlăţan a susţinut că a semnat trei contracte pentru fonduri europene cu Primăria Cisnădie, care nu au fost însă finalizate şi banii nu au fost aduşi pentru investiţii aici, din cauza primarului liberal Gheorghe Huja.
Candidatul USR a afirmat că ar fi nevoie ca în Primăria Cisnădie să fie create ‘echipe de proiect’ care să ştie să atragă fonduri europene, bani care pot fi folosiţi pentru dezvoltare în toate domeniile. De asemenea, candidatul USR şi-a propus sprijinirea firmelor mici din Cisnădie, dar şi atragerea de investitori mari, care să creeze multe locuri de muncă în oraş.
‘Avem nevoie de investiţii, avem nevoie ca oamenii să aibă o alternativă de muncă în plan local (…) Firmele mici au nevoie de suport pentru a-şi derula activităţile, pentru a deveni eficienţi. Şi noi vom face totul pentru asta. (…) Programul cu care candidez mi l-am intitulat Restart Cisnădie. Pentru că exact asta îşi doresc cetăţenii din Cisnădie. Să repunem Cisnădie pe traseul dezvoltării’, a precizat Mircea Orlăţan.
Candidatul USR a adăugat că este nevoie să fie atrase în Cisnădie firme din domeniile IT şi robotică, deoarece mulţi tineri de aici lucrează în aceste domenii, însă la Sibiu sau în alte oraşe.
‘Ne dorim să atragem firme din domeniile care produc valoare adăugată mare. Ne dorim să ne aliniem secolului acesta şi să avem afaceri din domeniul IT, din domeniul roboticii, din domeniul cercetării, dezvoltării. Avem din noii rezidenţi ai oraşului, avem destul de mulţi tineri care sunt angrenaţi şi care lucrează în aceste domenii. Am vrea ca aceştia să poată să vină să lucreze aici, să aibă opţiunea să lucreze în Cisnădie’, a explicat Mircea Orlăţan.
Candidatul USR a promis şi înfiinţarea unui serviciu public de transport în Cisnădie.
‘De asemenea, este absolută nevoie de un serviciu local de transport public. Vom reuşi să facem asta în cel mai scurt timp după ce ajungem la primărie’, a spus el.
Mircea Orlăţan s-a născut la Sibiu, dar s-a mutat de câţiva ani în Cisnădie. Candidatul USR la Primăria Cisnădie este ‘consultant management, director general şi analist financiar la SC Mirada Finance SR şi Consultanţă pentru proiecte de investiţii’, potrivit CV-ului său. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)