AcasăStiri generaleSibiu: Un jandarm a găsit un portofel cu bani şi acte şi...

Sibiu: Un jandarm a găsit un portofel cu bani şi acte şi l-a înapoiat proprietarului

Un jandarm a găsit, joi, un portofel cu bani, carduri şi acte şi l-a înapoiat proprietarului, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sibiu. ‘Astăzi (joi – n.r.), în timp ce se deplasa către sediul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea, pe Calea Poplăcii din municipiul Sibiu, jandarmul sibian plutonier adjutant şef Novac Horaţiu a găsit un portofel care conţinea carduri, acte şi o sumă de bani. Cu ajutorul colegilor aflaţi în serviciu la dispeceratul unităţii, proprietarul portofelului a fost identificat, un bărbat din judeţul Sibiu, care a fost invitat la sediul Jandarmeriei pentru a-şi recupera bunul pierdut’, se precizează în comunicatul IJJ Sibiu. Potrivit sursei citate, bărbatul care şi-a recuperat portofelul i-a mulţumit jandarmului pentru gestul său. ‘Cu această ocazie, le reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile art. 243 din Noul Cod Penal, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă’, se mai arată în comunicatul IJJ Sibiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks