Consiliul Judeţean Sibiu, împreună cu spitalele din subordine, organizează sâmbătă şi duminică un nou maraton de vaccinare, la sediul Filarmonicii, în Sala Thalia, unde imunizarea se va face fără programare, informează un comunicat remis mari AGERPRES.
‘Campania de vaccinare lansată de Consiliul Judeţean Sibiu în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, alături de Filarmonica de Stat Sibiu şi cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu şi al Universităţii ‘Lucian Blaga’ Sibiu continuă în acest sfârşit de săptămână, respectiv 20-21 noiembrie 2021 cu rapelul celor care s-au vaccinat în 30-31 octombrie 2021. Totodată, cei care doresc să îşi facă oricare dintre dozele 1, 2 sau 3 cu vaccinul Pfizer sau doza unică a vaccinului Johnson & Johnson o pot face, fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu. Accesul se va face prin parcarea Sălii Thalia de pe Bulevardul Corneliu Coposu, iar doritorii sunt aşteptaţi în intervalul orar 9,00-21,00′, se precizează în comunicat.
La maratonul de vaccinare, cele trei spitale şi Universitatea ‘Lucian Blaga’ Sibiu vor mobiliza un număr de opt medici, 16 asistenţi, 16 registratori şi 40 voluntari, astfel încât totul să se desfăşoare fără dificultăţi.
‘Îi aşteptăm şi în acest sfârşit de săptămână pe sibieni, şi nu numai, să se vaccineze. Suntem pregătiţi să îi primim la rapel pe toţi cei care au venit la prima doză, dar şi pe cei care doresc să se vaccineze cu oricare dintre doze. Procesul de vaccinare trebuie să continue şi le mulţumesc încă o dată tuturor cadrelor medicale, dar şi instituţiilor partenere implicate în această campanie’, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)