Lidera judeţeană a USR, Ruxandra Cibu, îi acuză pe liberali că folosesc sănătatea drept subiect de campanie electorală şi afirmă că preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, prim-vicepreşedintele PNL Sibiu, Daniela Cîmpean, nu ar trebui să vorbească despre realizările medicilor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, ci cadrele medicale ar trebui să spună ce rezultate au.
‘Motivul conferinţei de presă de astăzi – ultimele declaraţii ale doamnei preşedinte a Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, care, la sfârşitul săptămânii trecute, a lansat noi proceduri medicale în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu. Ne-a frapat că această realizare a fost anunţată de la sediul PNL Sibiu, şi nu din cadrul spitalului, cum era normal, nefiind o realizare a PNL Sibiu. Prin declaraţiile sale, doamna preşedinte sfidează cadrele medicale din spital, iar noi ne întrebăm, în calitate de cetăţeni, unde erau specialiştii care trebuiau să vorbească despre munca lor. S-a văzut clar că terminologia medicală nu este în vocabularul doamnei preşedinte, lucru firesc, dânsa având o altă pregătire profesională’, a declarat liderul judeţean al USR Sibiu, consilierul judeţean, Ruxandra Cibu Deaconu, luni, într-o conferinţă de presă.
Aceasta consideră că preşedintele liberal al CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, ar fi trebuit să explice ‘problemele acute din spital, precum şi stadiul mult promisului spital judeţean nou’.
Daniela Cîmpean a declarat vineri, la sediul PNL Sibiu, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, aflat în subordinea CJ, este unul din cele cinci centre din România unde se realizează trombectomia mecanică, o procedură pentru pacienţii cu accident vascular ischemic (AVC).