Persoanele în vârstă beneficiază de acces gratuit în Muzeul Naţional Brukenthal în prima zi de joi a fiecărei luni, potrivit hotărârii Consiliului de Administraţie al instituţiei, a anunţat conducerea muzeului, printr-un comunicat de presă.
‘Noua conducere a Muzeului Naţional Brukenthal a instituit programul Joia seniorilor la Muzeul Naţional Brukenthal. În conformitate cu hotărârea Consiliului de Administraţie al Muzeului Naţional Brukenthal, pe durata anului 2023, în prima zi de joi din fiecare lună, seniorii au acces gratuit în toate sediile instituţiei în baza cărţii de identitate; în cazul în care ziua de joi coincide cu o sărbătoare publică sau legală, programul de vizitare gratuită va fi decalat şi anunţat în consecinţă’, se arată în comunicat.
Muzeul Naţional Brukenthal a decis să permită accesul gratuit al pensionarilor la solicitarea organizaţiilor acestora.
‘Am propus Consiliului de Administraţie al Muzeului Naţional Brukenthal, Consiliu alcătuit, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Muzeului, din personal al Muzeului Naţional Brukenthal şi reprezentanţi ai Parohiei Evanghelice CA din Sibiu, că începând din luna ianuarie 2023 să instituim o zi de vizitare gratuită pentru persoanele în vârstă. Aşa cum bine ştim cu toţii pensionarii sunt persoanele cele mai fragile din ţara noastră, cu pensii mici. Totul s-a scumpit însă pensiile au rămas mici. Şi din acest considerent îi invităm în fiecare joi din fiecare lună să viziteze gratuit toate expoziţiile Muzeului Naţional Brukenthal. Noi am răspuns afirmativ cererii venite din partea Ministerului Culturii ca în data de 1 octombrie 2022, ca urmare a solicitării Uniunii Generale a Pensionarilor, precum şi a Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi Persoane Vârstnice Muzeul să acorde gratuitate pensionarilor. De această dată am extins acest program pentru fiecare lună. Îi aşteptam pe toţi să se bucure şi să îşi îmbogăţească clipele cu piesele frumoase şi interesante expuse la noi’, a declarat managerul Alexandru Chituţă.
Prima zi de vizitare gratuită pentru pensionari la Muzeul Naţional Brukenthal va fi joi, 5 ianuarie.