Aeroportul Internaţional Sibiu a anunţat luni, că va opera zboruri directe, prin Aerotravel, spre Skiathos (Grecia), în perioada 11 iunie – 24 septembrie, în fiecare zi de sâmbătă, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
‘Din 11 iunie, Sibiul se alătură celorlalte oraşe deja consacrate: Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara şi, tot din această vară, Craiova. Sibiul este un oraş de suflet pentru noi şi ne bucurăm că putem opera direct, mai ales că ne recomandă şi agenţia Aerotravel din Sibiu, deschisă în 2003. Până la finalul lunii septembrie, turiştii pot opta pentru un sejur complet de 7 nopţi cu zbor în fiecare sâmbătă, ce durează doar 1 oră şi 30 minute. Ne-am propus ca anul aceasta să oferim o experienţă memorabilă în insula Skiathos – cea mai apropiată destinaţie exotică – pentru peste 8.500 de turişti şi am convingerea că vom reuşi’, a declarat director general al operatorului turistic, Antonio Niţu, citat în comunicatul menţionat.
Pe lângă destinaţiile de vacanţe deja anunţate Antalya şi Hurghada (zboruri operate de Air Bucharest), reţeaua de rute disponibile de la Aeroportul Internaţional Sibiu în sezonul de vară 2022 conectează direct oraşul Sibiu de alte 18 destinaţii: München (zboruri operate de Lufthansa), Viena (zboruri operate de Austrian Airlines), Stuttgart (zboruri operate de Blue Air), Dortmund, Frankfurt Hahn, Karlsruhe Baden-Baden, Londra Luton, Madrid, Memmingen, Nürnberg (zboruri operate de Wizz Air), Billund, Bologna, Bruxelles Charleroi, Corfu, Dublin, Liverpool, Milano Malpensa, Veneţia Treviso (zboruri operate de Ryanair). AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)