Ziua Europei, 9 mai, va fi sărbătorită la Sibiu într-un mod inedit, cu un maraton de vaccinare la sediul Filarmonicii de Stat, iar în faţa clădirii va avea loc un concert, informează un comunicat de presă remis AGERPRES de Consiliul Judeţean.
Persoanele care doresc să se vaccineze cu Pfizer o pot face pe 9 mai, la Filarmonica din Sibiu, fără programare.
‘Pe 9 Mai, de Ziua Europei, între orele 9.00 şi 21.00, te invităm la Filarmonica de Stat Sibiu să pui umărul pentru ca într-un viitor apropiat să putem circula din nou fără restricţii, oriunde în lume. Vei avea parte de o experienţă inedită de vaccinare, în compania câtorva dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai Sibiului. Peste 10 instituţii publice şi artistice din judeţ şi-au unit eforturile pentru Summit-ul Muzical al Vaccinării, un eveniment care şi-a propus să crească numărul sibienilor care se vaccinează. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu, Crucea Roşie Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Spitalul CFR. Persoanele care doresc să se vaccineze cu Doza 1 de Pfizer o pot face fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu unde cele două spitale sibiene şi Crucea Roşie Sibiu au mobilizat un număr de 6 medici, 16 asistenţi medicali şi 5 registratori medicali, la care se adaugă voluntarii de la Crucea Roşie 2 medici şi 4 asistenţi’, se precizează în comunicat.
Dozele de vaccin sunt puse la dispoziţie de Direcţia Sanitară Sibiu. În deschiderea evenimentului, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş, va lua cuvântul medicul Simina Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Bucureşti.
Maratonul de vaccinare va fi dublat de un maraton artistic inedit, care se va desfăşura în aer liber, pe esplanada Sălii Thalia, care se află în sediul Filarmonicii de Stat.
Autorităţile sunt pregătite cu 500 doze de vaccin pentru echipele mobile din cadrul evenimentului, care pot fi la nevoie suplimentate.