Un pacient infectat cu noul coronavirus are un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce s-a deplasat din oraşul Copşa Mică, în municipiul Mediaş, ulterior în municipiul Sibiu, pentru a-şi ridica personal rezultatul testului, deşi fusese anunţat telefonic că este infectat, informează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş şi buletinul de presă al Prefecturii. ‘În data de 20.10.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş a fost înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin.1 Cod pen. În fapt, s-a reţinut că la data de 19.10.2020, în jurul orei 7.30- 8.00, o persoană de sex masculin s-a prezentat la sediul clinicii Medlife Mediaş pentru a-şi ridica rezultatul testului COVID-19, deşi fusese anterior informat că testul este confirmat pozitiv, punând în pericol sănătatea persoanelor aflate în interiorul clinicii. În cauză a fost începută urmărirea penală in rem prin ordonanţa din 20.10.2020 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 alin. 1 Cod pen., dosarul fiind în curs de cercetare’, a anunţat miercuri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Veştemean. Pacientul în vârstă de 33 de ani locuieşte în oraşul Copşa Mică şi a fost testat la o clinică privată din municipiul Mediaş, unde s-a dus să ia analizele, deşi ştia că este infectat, după care s-a deplasat pentru investigaţii medicale amănunţite la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, potrivit Prefecturii. AGERPRES / (AS – Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)