Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, în judeţele Sibiu, Galaţi şi Arad, la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracţională organizată, specializată în trafic de migranţi, peste 100 de persoane provenite din ţări din Asia, dornice să ajungă în Germania, fiind astfel traficate.
‘Astăzi, 24 noiembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Sibiu, efectuează 4 percheziţii domiciliare, în judeţele Sibiu, Galaţi şi Arad, la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracţională organizată, specializată în trafic de migranţi. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2021, membrii grupării, cu sprijinul unor călăuze din Grecia, ar fi intrat în contact cu imigranţi, proveniţi din Asia, dornici să ajungă în Germania. În schimbul unor sume de bani, cuprinse între 2.000 şi 4.000 de euro, care ar fi fost plătite prin diverşi intermediari, imigranţii ar fi fost conduşi în apropierea unor staţii de carburanţi sau parcări, de pe autostradă, şi îmbarcaţi în tiruri, cu destinaţia Germania, uneori fără ştirea conducătorilor auto’, se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES de către IGPR.
Din datele existente până în prezent, peste 100 de persoane ar fi fost traficate în acest fel, 50 dintre acestea fiind depistate în urma controalelor efectuate de poliţia de frontieră.
Potrivit DIICOT, în cauza s-a reţinut faptul că, pe relaţia Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Austria/Germania a fost constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în activităţi infracţionale circumscrise traficului de migranţi, în scopul obţinerii de foloase materiale.
‘În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că membrii grupării, contra cost, au călăuzit, transportat şi adăpostit grupuri de migranţi pe teritoriul României în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României în Ungaria. Totodată, aceştia au fost implicaţi şi în trecerea frauduloasă a migranţilor peste frontiera de stat româno-maghiară şi în transportarea clandestină a acestora spre ţările de destinaţie, respectiv Austria sau Germania’, precizează procurorii DIICOT.
Astfel, în funcţie de circumstanţele de moment, membrii grupării preluau, în autovehicule, migranţii de pe teritoriul României, fie dintr-o pădure situată în apropiere de frontiera româno-bulgară (după ce aceştia au fost călăuziţi ilegal, peste frontiera verde, din Bulgaria până în locul respectiv), fie din centrele de cazare pentru solicitanţii de azil de pe teritoriul României (după ce aceştia au fost racolaţi de către alţi membri ai grupaăii), după care îi transportau şi adăposteau, temporar, într-o cabană situată pe raza comunei Cristian, din judeţul Sibiu, menţionează sursa citată.
După câteva zile, de regulă la finalul săptămânii, în funcţie de circumstanţele de moment, migranţii erau preluaţi de către membrii grupării din cabană, în autovehicule şi, fie erau transportaţi, pe drumurile neasfaltate din zonă, până într-o parcare de tiruri situată pe autostrada A1, unde erau ascunşi în semiremorcile tirurilor şi transportaţi mai departe, clandestin, spre ţările de destinaţie, respectiv Austria sau Germania, fie aceştia îi transportau cu autovehiculele personale până la frontiera româno-maghiară, iar, după ce îi călăuzeau pe jos, peste frontiera verde, în Ungaria, îi transportau mai departe, clandestin, spre ţările de destinaţie, respectiv Austria sau Germania.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au fost conduse, în vederea audierii, 5 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, precum şi al inspectoratelor de jandarmi judeţene Sibiu şi Bihor. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)