Pentru prima dată, Festivalul Naţional de Folclor ‘Ioan Macrea’, ajuns la cea de a 22-a ediţie, a fost realizat în 19 studiouri din ţară şi va fi transmis atât online, cât şi la TVR 1, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. Potrivit comunicatului, din 19 studiouri special amenajate, organizatorii salută România tradiţiilor, în cadrul celei de a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Folclor ‘Ioan Macrea’, organizat de CJCPCT ‘Cindrelul-Junii’ Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. În zilele de 26 şi 27 decembrie, ansambluri profesioniste, valoroşi solişti de muzică populară şi specialişti în domeniul culturii tradiţionale vor purta un dialog în direct, pe Facebook şi YouTube, începând cu ora 18,00, iar pe TVR 1, duminică, la ora 21,00, va fi difuzată o emisiune de tip best off dedicată festivalului. ‘Suntem aproape de finalul unui an dificil pentru toţi artiştii, marcat de distanţare fizică, şi am gândit un Festival ‘Ioan Macrea’ altfel. Un festival în care ne dăm întâlnire în mediul online cu artişti şi ansambluri profesioniste de renume din ţară, în care vom încerca să îi salutăm prin cântec, prin joc, pe toţi cei care iubesc muzica şi jocul tradiţional. Iar acest Festival se va încheia cu o transmisiune la TVR 1, prin care dorim să ne reamintim cele mai frumoase momente din anii în care ne întâlneam cu publicul nostru drag, pe scena festivalului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, muzica şi jocul tradiţional ne vor aduce aproape unul lângă celălalt, în cea de-a doua zi şi a treia zi de Crăciun’, a subliniat directorul CJCPCT ‘Cindrelul-Junii’ Sibiu, Silvia Macrea. CJCPCT ‘Cindrelul-Junii’ Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist ‘Cindrelul-Junii Sibiului’, din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează anual Festivalul Naţional de Folclor ‘Ioan Macrea’, dedicat profesioniştilor din domeniul culturii tradiţionale. Din studioul special amenajat la Gura Râului, Junii Sibiului, gazdele Festivalului ‘Ioan Macrea’, vor fi în legătură directă cu ansambluri din ţara întreagă şi cu realizatoarea TVR, Iuliana Tudor, care va prezenta evenimentul din studioul de la Bucureşti. Astfel, Junii Sibiului, împreună cu Silvia Macrea, manager şi coregraf, cu soliştii Robert Târnăveanu, Alina Bîcă şi Adrian Neamţu, îi vor saluta pe cei care reprezintă cu mare cinste zona etnofolclorică de provenienţă: ansamblurile profesioniste ‘Transilvania’ – Baia Mare, ‘Banatul’ – Timişoara, ‘Drăgan Muntean’ – Deva, ‘Constantin Arvinte’ – Iaşi, ‘Maria Tănase’ – Craiova, ‘Dor Românesc’ – Bistriţa, ‘Mureşul’ – Târgu Mureş, ‘Baladele Deltei’ – Tulcea, ‘Crişana’ – Oradea, ‘Doina Gorjului’ – Târgu Jiu, ‘Ciprian Porumbescu’ – Suceava şi ansamblurile folclorice ‘Timişul’ – Timişoara şi ‘Dor Transilvan’ – Cluj- Napoca. ‘Luăm pulsul culturii tradiţionale printr-un maraton de interviuri cu manageri şi coregrafi, cu artişti îndrăgiţi din ţara întreagă, într-o acţiune menită să valorifice patrimoniul cultural românesc: Liliana Laichici, Sorin Filip, Matilda Pascal Cojocăriţa, Niculina Stoican, Toma Frenţescu, Ştefan Coman, Gheorghe Porumbel, Atilla Barabasi, Iuliana Dăncuş, Ciprian Roman, Tiberiu Groza, Petre Şuşu, Nineta Popa, Ştefan Cigu, Leontin Ciucur, Dinu Iancu Sălăjanu, Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, etnomuzicologul Elise Stan şi artistul emerit, coregraful Theodor Vasilescu’, se mai arată în comunicat. Conform aceluiaşi comunicat, în cadrul festivalului va fi lansat cel mai nou produs editorial al Centrului Judeţean ‘Cindrelul-Junii’ Sibiu, ‘În vâltoarea dansului’, purtând semnătura maestrului coregraf Theodor Vasilescu, recunoscut pentru aportul extraordinar în cercetarea, conservarea şi promovarea dansului tradiţional, precum şi pentru studiile de specialitate dedicate dansului. Organizatorii transmit că ‘În vâltoarea dansului’ este un produs modern, format dintr-o carte şi un material video cu exerciţii de dans de caracter, disponibile pe stick. Acest produs editorial complex formează baza unui studiu imperios necesar pentru dansatorii, balerinii, soliştii balet şi coregrafii din ansambluri folclorice profesioniste şi din companii de dans, care doresc să aprofundeze dansul de caracter şi să îl valorifice în spectacole variate. ‘Felicit echipa Centrului Judeţean ‘Cindrelul – Junii’ pentru tot efortul de a promova judeţul Sibiu, tradiţiile noastre populare şi folclorul românesc la cel mai înalt nivel. Le mulţumesc că găsesc modalităţi noi de a continua această promovare. Cu toţii am trecut printr-o perioadă grea în ultimul an şi cu atât mai mult ne bucurăm că Silvia Macrea ştie să ne descreţească frunţile’, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, citată în comunicatul de presă.